Pripremite se za novo poslovno doba. Prijavite se!

Stresul la locul de muncă - 6 surse de stres

Stresul este un fenomen pe care îl întâlnim în realizarea activităţilor şi în viaţa de zi cu zi. Numeroase studii arată că un număr mare de persoane se confruntă zilnic cu stări de stres care pot fi cauzate de diverse surse. Când vorbim de stres, ne referim la o forţă exterioară (stresor), exprimată în formă de agenţi, stimulente, motivatori care provoacă o schimbare de energie şi excită receptorii, punând egoul uman în stare de disconfort, excitare sau depresie.

Stresul la locul de muncă este considerat astăzi una dintre cele mai importante cauze ale multor probleme de muncă şi organizatorice, afecţiuni cardiace şi mintale.

Cele mai frecvente surse de stres cu care se confruntă oamenii sunt:

1. Stresul la locul de muncă ca urmare a conflictului de interese

Atunci când persoanele trebuie să îndeplinească atribuțiile care provin din obligaţiile companiei şi a familiei, se spune că acestea au avut un conflict de interese. Atunci când apare un conflict între programul de lucru şi viaţa particulară, unul dintre aceste două conflicte trebuie suprimat. Familia are un impact mai mare asupra vieţii legate de locul de muncă, decât asupra vieţii în afara programului de lucru. Sprijinul primit din partea membrilor familiei poate ajuta oamenii să facă faţă cerinţelor intense cu care se confruntă la locul de muncă.

2. Condiţiile de muncă

Aici este vorba de sarcini care se repetă de ani de zile sau de munca de noapte şi în schimburi, inclusiv orele suplimentare.

cum să scăpaţi de stres la locul de muncă

3. Siguranţa la locul de muncă

Dacă există o lipsă de siguranţă la locul de muncă, teama de concediere sau de pensionare anticipată, va contribui la apariţia stresului, la reducerea capacităţii de muncă, la creşterea tensiunii...

4. Responsabilitatea faţă de ceilalţi

În fiecare companie există o distribuire a responsabilităţilor. Unii oameni se ocupă cu partea de producţie a afacerii, altele cu marketingul, finanţele, managementul etc. Toţi aceşti angajaţi sunt expuşi la riscurile stresului. Cei care sunt responsabili pentru alte persoane, cei care au sarcina să motiveze alte persoane, să-i premieze sau să-i pedepsească, cei care interacţionează în mod constant cu mediul de operare intern şi extern şi cei care conduc compania, sunt mult mai expuşi riscului de stres, aceştia fiind, în primul rând, managerii. Managerii, prin natura muncii lor, sunt în poziţia în care trebuie să primească multe informaţii plăcute şi neplăcute, pe care apoi trebuie să le transmită subordonaţilor şi superiorilor, dar să fie și pregătiţi ca aceste informaţii pot duce la dispute, reclamaţii, conflicte, chiar şi la situaţii stresante. În plus, dinamicitatea activităţilor, „cursa cu timpul“, o serie de probleme financiare, problemele de piaţă, concurenţa, nemulţumirea persoanelor din cadrul companiei, anunţarea protestelor şi a grevelor, precum şi modul în care acestea pot rezulta apariţia aşa-numitelor „boli manageriale", apar ca urmare a unei situaţii stresante în cadrul companiei.

5. Lipsa de sprijin

Când oamenii se bucură de prietenie şi de sprijin, atât în ​​companie, cât şi în afara ei, şansele lor de a se proteja de influenţa diferitor factori de stres sunt mult mai mari şi invers.

6. Abuzul sexual

Aceasta este o sursă comună de stres la locul de muncă. Aceasta implică contact nedorit sau comunicare de natură sexuală îndreptată, în general, către femei.

Manifestarea abuzului sexual se desfăşoară în mai multe moduri: în mod deschis sau ascuns, direct sau indirect, permanent sau ocazional, într-o manieră fină sau grosieră. Cel mai des se manifestă în manieră „fină“, care se reflectă asupra unor beneficii la locul de muncă: încheierea contractului de muncă pe durată nedeterminată, diferite premii, promovări, salarii mai mari, excursii turistice şi altele. În timp ce maniera grosieră şi primitivă de abuz sexual se manifestă prin ameninţări că angajatul va fi concediat, că nu se va putea perfecţiona, că va fi mutat la un loc de muncă cu un salariu mult mai mic etc. Consecinţele abuzului sexual sunt grave. Persoanele care sunt expuse la această formă de stres nu se pot concentra asupra activităţilor atribuite, deoarece, în acelaşi timp, trebuie să-şi îndrepte energia psihofizică spre respingerea anumitor contacte nedorite.

Cum să scăpaţi de stres la locul de muncă?

Stresul la locul de muncă poate fi cauzat de orice altă sursă. Ceea ce este cel mai important lucru atunci când este vorba de managementul stresului este de a identifica ceea ce vă provoacă anxietate la locul de muncă şi de a găsi tehnica potrivită pentru a vă ajuta să reduceţi stresul. Nu este întotdeauna uşor să învăţaţi cum să faceţi faţă stresului, dar acest lucru este foarte important pentru a deveni mai eficienţi în îndeplinirea sarcinilor de zi cu zi.

Vezi toate textele din Baza de cunoştinţe » Vezi textele în această categorie »
Poate v-ar interesa aceste articole
Hoţii de timp Caracteristicile unei echipe de succes și importanța muncii în echipă
Cum vă ajută recomandarea să obţineţi clienţi noi? Vanitatea și munca în echipă
Dacă sunteţi interesat de ocupaţiile din acest domeniu, vedeţi programul: HR Management.

Verificați dacă mai sunt locuri disponibile! Sesiunea de înscrieri 2024/25 este deschisă.

Pentru a afla mai multe despre înscriere, daţi clic aici.

Înscrie-te