5 tehnici de luare a deciziilor

Tehnicile de luare a deciziilor ajută managerii să ia cele mai bune decizii posibile cu ajutorul informațiilor care le sunt la dispoziţie. Cu ajutorul acestor tehnici, se pot observa posibilele consecințe ale deciziilor, importanța unor factori, și pe baza acestora se poate determina cel mai bun mod de a acționa.


Cele mai frecvent utilizate cinci tehnici de luare a deciziilor în mod optim sunt:

Tehnicile de luare a deciziilor1. Analiza SWOT reprezintă o metodă care permite luarea deciziilor în funcție de factorii care au cel mai mare efect asupra afacerii. Conexiunea punctelor forte (strenghts), a celor slabe (weakness), a oportunităților (opportunities) și pericolelor - amenințărilor (threats) într-un tot unitar duce la luarea de decizii în mod optim pentru organizaţie.

2. Analiza Pareto se bazează pe aşa-numitul principiu Pareto, conform căruia 20% din muncă creează 80% din priorităţi. Analiza Pareto reprezintă o tehnică formală pentru identificarea modificărilor care aduc cel mai mare profit. Este deosebit de utilă în situațiile când există un număr mare de direcţii alternative de acţiune.

3. Analiza prin compararea cuplurilor ajută la determinarea importanței relative a diferitelor opțiuni. Această analiză ajută la stabilirea priorităților în cazul când există un conflict în ceea ce privește cerințele privind resursele. Totodată, reprezintă un mijloc eficient de comparare a două opțiuni complet diferite, cum ar fi, de exemplu, problema dacă trebuie să se investească în dezvoltarea marketingului, tehnologiei informației sau în mașini noi.


4. Arborele decizional reprezintă o tehnică de luare a deciziilor între opțiuni, prin proiectarea unor rezultate probabile. Această metodă deține o structură foarte eficientă prin care se pot compara opțiunile și examina posibilele rezultate ale acestor opțiuni.

Arborele decizional se utilizează pentru identificarea strategiei datorită căreia este cel mai probabil să se atingă obiectivul. Reprezintă o metodă eficientă de luare a deciziilor deoarece:

  • prezintă clar problema, astfel încât pot fi luate în considerare toate opțiunile,
  • permite să se analizeze pe deplin consecințele posibile ale deciziilor,
  • oferă un cadru pentru cuantificarea valorii rezultatului și a probabilității de realizare a acestuia,
  • ajută la luarea celor mai bune decizii pe baza informațiilor și presupunerilor existente.


5. Analiza costuri-beneficii reprezintă o tehnică care este alcătuită dintr-o simplă adunare a beneficiilor care apar în urma unei decizii și scăderea costurilor asociate acesteia. Costurile pot fi unice sau continue. De cele mai multe ori beneficiile se realizează în timp. Din acest motiv este necesar să se calculeze efectul timpului prin determinarea perioadei de plată, adică perioada necesară pentru a obține un beneficiu suficient pentru compensarea costurilor.



Vezi toate textele din Baza de cunoştinţe » Vezi textele în această categorie »
Poate v-ar interesa aceste articole
4 secrete prin care poți oferi clientului un serviciu excelent 7 lucruri care trebuie evitate în marketing
5 trucuri bune de marketing Cum să influențați alte persoane?

Verificați dacă mai sunt locuri disponibile! Sesiunea de înscrieri 2018/19 este în curs

Pentru a afla mai multe despre înscriere, daţi clic aici.