UN JOB FOARTE BINE PLĂTIT

Marketing PPC

Internetul a deschis noi posibilități pentru afaceri moderne, iar unul dintre cele mai importante elemente este publicitatea online. Marketing PPC se ocupă cu aceste activități de promovare, care permite crearea soluțiilor publicitare eficiente în mediu digital.

marketing PPC

Pay-Per-Click (PPC) se folosește cel mai mult pentru plasarea paginii dorite în vârful căutărilor Google. Această formă de promovare se poate vedea și pe rețelele sociale, precum Instagram sau Facebook. Popularitatea marketingului PPC este mare, deoarece cu o campanie de calitate, banii investiți se pot recupera multiplu. Dacă o reclamă este creată calitativ, aceasta poate crește vânzarea produselor sau accesarea site-ului de mai multe ori. Ca să reușiți asta, trebuie să cunoașteți mai bine această ramură a marketingului digital. 

Ce este marketing PPC?

Marketing PPC este un tip de publicitate pe internet unde reclama  postată se plătește după numărul de clicuri din partea utilizatorilor. Această formă de publicitate se leagă, de obicei, cu cel mai cunoscut motor de căutare – Google. Astfel, se obține un loc de top în căutările Google,  pe pozițiile rezervate pentru reclame.  

Practic, aceasta înseamnă că, atâta timp cât plătiți anunțurile PPC, vă veți afla în topul căutărilor Google pentru termenul dat. În acest sens, site-ul vostru va fi clasat chiar mai bine decât site-urile care sunt prezente mai mult timp și optimizate foarte bine din punct de vedere SEO. Rețineți că PPC nu este gratuit, ceea ce înseamnă că banii investiți în această publicitate trebuie să aducă rezultate concrete.  

Rentabilitatea marketingului PPC este foarte vizibilă la magazinele online. Dacă nu crește vânzarea, firma care a plătit publicitatea se poate afla într-un mare deficit. 

Cele mai populare platforme pentru publicitate PPC

Dacă doriți să fiți prezenți pe internet și cu un pas înaintea concurenței, trebuie să investiți în marketingul PPC. Există mai multe platforme care permit publicitatea, iar voi trebuie să estimați unde veți obține cele mai bune rezultate. Cu siguranță, nu veți greși dacă alegeți Facebook și Google, deoarece este vorba de companii cu o poziție dominantă pe piața online.  

Facebook Ads – Cea mai faimoasă rețea socială din lume este un loc excelent pentru publicitate. Această platformă oferă o definire precisă a publicului datorită datelor deținute despre utilizatorii săi. Astfel, pe baza locației, sexului, vârstei, interesului și a multor alți parametri, puteți stabili cui i se va afișa anunțul vostru. Un bonus suplimentar este posibilitatea de a crea anunțul care se va afișa simultan pe Facebook și pe Instagram.  

Google Ads – Momentan, nu există nicio platformă care să ofere o publicitate mai eficientă. Având în vedere că acest motor de căutare este folosit de majoritatea utilizatorilor din lume, este clar că poziționarea de top în căutările Google poate fi foarte utilă pentru afacerea dvs. Țineți cont de faptul că nu sunteți singurul care caută anumite cuvinte-cheie. Acest lucru poate crește semnificativ prețul anunțului, deoarece un interes mai mare crește prețul.  

AdRoll – Cu ajutorul acestei platforme puteți targeta persoanele care au vizitat pagina dvs. web. Această opțiune este oferită și de către Google Ads, doar că AdRoll oferă poziții peste tot unde au spațiu de închiriat. Astfel, anunțul dvs. poate fi văzut pe Google, rețele sociale, precum și pe numeroase site-uri. Este important de menționat că această platformă se ocupă exclusiv de bannerele publicitare.  

Microsoft Ads – Pentru a se opune mai bine față de Google, Bing și Yahoo și-au unit forțele. Așadar, aveți șansa de a vă plasa campania pe ambele platforme de căutare la același preț. Cu toate că aceste motoare de căutare se află pe o poziție inferioară față de Google, ele au publicul lor (în special Bing în SUA), astfel încât, în anumite circumstanțe, Microsoft Ads poate fi o alegere excelentă.  

Cum se creează o campanie PPC de calitate?

Deseori, începătorii greșesc când au impresia că este suficient să plătească anunțul. Totuși, este vorba de un proces mai complex unde, în primul rând, trebuie creat un anunț de calitate și trebuie nimerit grupul țintă. Cel mai rău lucru care se poate întâmpla este să aveți multe clicuri pe anunț din partea utilizatorilor care nu sunt interesați de ce promovați. Astfel, nu v-ați atins obiectivul (de ex. vânzarea de articole), dar aveți multe clicuri pe care trebuie să le plătiți.  

Din acest motiv, campania de publicitate trebuie să vă aducă conversiile necesare. Aceasta înseamnă că utilizatorii care dau clic pe reclamă trebuie să efectueze o anumită acțiune atunci când intră pe site. Aceasta poate fi achiziția produsului, înscrierea pe lista de e-mailuri, rămânerea pe site și deschiderea mai multor pagini etc. Pentru a face asta, trebuie să îndepliniți câteva condiții la crearea anunțului. 

Definiți cuvintele-cheie 

După ce ați definit obiectivele anunțului PPC, trebuie să alegeți cuvintele-cheie care vreți să apară în căutări. Gândiți-vă bine pentru ce cuvinte vreți să concurați, deoarece de asta depinde și succesul final al anunțului. Este important ca termenul care vă interesează să fie bine clasificat în căutări. De aceea, verificați cum se cotează cuvintele care vă interesează înainte de a lua o decizie.  

Cuvintele populare dau cele mai bune rezultate, așadar există și o concurență mai mare când vine vorba de ele. Vă este clar că nu sunteți singurul interesat, de exemplu, de internet business, iar cererea mai mare crește și prețul anunțului. Țineți cont că, adesea, cele mai bine clasificate cuvinte nu reprezintă automat cea mai bună alegere pentru voi. În primul rând, alegeți termenii care vă vor aduce cele multe persoane care sunt interesate de oferta dvs.  

Dacă alegeți cuvinte-cheie bune, veți avea mai multe conversii, ceea ce înseamnă că veți câștiga mult mai mult decât ați investit (ROI – return of investment). Acesta este, de asemenea, unul dintre principalii parametrii care spun dacă campania PPC rentează.   

Ce este PPC

Stabiliți ce doriți să obțineți prin publicitate

Nu fiecare campanie publicitară online are același scop. De aceea, este important să definiți ce doriți să obțineți cu acea reclamă. Ce ați considera succes? Vreți să atrageți vizitatori noi pe site, să vindeți un anumit număr de produse sau să colectați adresele de e-mail ale utilizatorilor? În funcție de nevoile și ambițiile dvs. (adică buget), experții PPC vor crea campania. Există câteva modalități de publicitate, iar fiecare are câteva avantaje: 

Social – Este vorba de publicitate pe rețele sociale, precum LinkedIn, Facebook, Instagram. În acest caz, închiriați spațiul destinat reclamelor în News Feed-ul pentru utilizatori. Aceste anunțuri pot fi definite foarte precis datorită bazei mari de utilizatori. Multe companii își bazează afacerea pe publicitatea pe Facebook și Instagram, uneori chiar nici nu au propriul site, ci doar prezentare pe aceste rețele.  

Display Ads – Este vorba de anunțuri sub formă de bannere care se afișează pe site-uri. Acestea nu sunt afișate tuturor, ci publicului definit la crearea campaniei. Display Ads reprezintă o alegere foarte bună dacă vreți să vă promovați brandul, deoarece utilizatorul le va observa chiar și dacă nu dă clic pe ele.  

Search Ads – Reprezintă publicitatea în cadrul motoarelor de căutare. Cel mai des, publicitatea se face pe Google, deși cota lor de piață o au și alții, precum Bing și Yahoo. Este vorba de cea mai populară formă de publicitate, numită și marketing PPC. 

Crearea reclamelor PPC

Pentru anunț, trebuie, în funcție de scopul dorit și formatul campaniei, să se creeze partea vizuală, să scrieți textul și eventual să vă gândiți la un clip video. Când vine vorba de text, acesta trebuie optimizat pentru cuvântul-cheie pentru care doriți să vă faceți publicitate.  

În majoritatea cazurilor, va trebui să aveți o pagină unde veți direcționa vizitatorii. Aceasta se numește landing page și poate fi  o pagină deja existentă sau una creată special pentru nevoile campaniei. Și în acest caz este important ca pagina să aibă cuvinte-cheie, precum și oferta concretă pe care o promovați. Acest lucru este important nu doar pentru utilizatori, cărora le veți transmite mai ușor mesajul, ci și pentru Google, pentru care calitatea landing page-ului face parte din nota finală pentru anunț. Această evaluare este importantă datorită următorului pas în procesul de creare a reclamei – lupta pentru obținerea spațiului publicitar.  

Licitația cuvintelor-cheie 

Sunt foarte rare cazurile în când veți fi singurul care vrea să plaseze anunțul pentru un anumit cuvânt-cheie. Pentru a avea toți aceeași șansă de a lupta pentru noțiunea dorită, se organizează o licitație (bidding). Cererea mai mare duce și la un preț mai mare pentru anunț, dar nu stă totul în preț. De fapt, Google vrea să ofere utilizatorilor cel mai relevant conținut, așadar în nota finală intră mai mulți factori.  

Aceasta este o știre bună pentru agenții de publicitate, deoarece înseamnă că puteți lupta pentru cuvântul dorit chiar dacă oferiți mai puțini bani decât concurența. Google are un sistem complex de licitație și este alcătuit din câteva categorii care se punctează: 

  • Bid – prețul de pornire oferit pentru publicitate;
  • Verificarea de utilizator;
  • Ad Extensions – adaosuri în publicitate și alte formate;
  • Quality score – reprezintă rezultatul verificării calității elementelor de anunț din partea lui Google;
  • Pragul pentru clasificarea anunțului. 

Deși Google este dominant pe piață, nu este singurul care funcționează astfel. Facebook Ads, de exemplu, are un sistem similar, unde se licitează pentru cuvintele-cheie evaluând astfel calitatea anunțului creat. 

Optimizarea anunțului  

Postând campaniile publicitare, munca nu se termină, ci dimpotrivă, este abia la început. Pentru a se obține efectul maxim, trebuie urmărită reacția publicului la anunț. Deseori, se va întâmpla să fie nevoie de anumite modificări, și asta cât mai repede. Principalul scop este realizarea obiectivului stabilit, în limita bugetului definit pentru anunț.  

Modificările campanie se referă la câteva elemente care pot influența semnificativ rezultatul final: 

  • Schimbarea parametrilor de licitație – În acord cu rezultatele obținute, se poate schimba suma pe care sunteți pregătiți să o plătiți. Se poate să definiți și mai precis suma pe care o veți investi într-un anumit grup țintă, în cadrul aceleiași campanii. 
  • Analiza cuvintelor-cheie – Se întâmplă adesea ca cuvântul-cheie ales să nu aducă rezultatele dorite. În acest caz, se fac modificări la anunț pentru a se adapta altui cuvânt. Dacă se publică în paralel pentru mai multe cuvinte-cheie, se poate reduce bugetul pentru unele și se poate redirecționa pentru cele mai de succes. 
  • Definirea publicului – Dacă se stabilește că publicul țintă nu aduce rezultate, se pot schimba parametrii doriți pentru cuvântul dat. Aceste modificări corespund și pentru Google, deoarece astfel utilizatorii vor obține rezultate mai relevante la căutare.  
  • Monitorizarea conversiilor – Dacă vizitatorii care au venit pe pagina voastră prin intermediul anunțului nu execută activitatea dorită, trebuie schimbați parametrii anunțului. În caz contrar, se va cheltui bugetul și nu se va atinge obiectivul dorit. 
  • Schimbarea timpului de afișare – Se întâmplă des ca anunțul creat perfect să „funcționeze” slab, deoarece se afișează în momentul nepotrivit. Timpul ideal pentru publicitate depinde mult de obiceiurile publicului țintă căruia vă adresați. 
  • Cuvinte-cheie negative – Dacă anunțul trebuie definit mai precis, o abordare bună este omiterea anumitor noțiuni. În acest fel, restrângeți opțiunile de căutare la utilizatorii relevanți. Dacă nu vreți ca anunțul să se afișeze pentru noțiunea „publicitate PPC București”, deoarece vă aflați la Timișoara, atunci veți seta ca București să fie cuvântul-cheie negativ. Cu toate că aceste setări se pot face numai la început, deseori, în timpul monitorizării situației, va apărea noțiunea suplimentară care trebuie dezactivată.  

Dacă nu ajută nicio modificare, câteodată cea mai bună decizie este retragerea anunțului. Astfel, veți economisi bani și nu veți pierde timp făcând modificări fără rost, ci vă puteți concentra pe o nouă campanie publicitară. 

avantajele marketingului PPC

Avantajele marketingului PPC

Dacă vă ocupați de un domeniu foarte popular, cu greu veți învinge concurența bazându-vă numai pe clasificarea organică. Asta este deosebit de greu dacă vă începeți afacerea și nu sunteți bine reprezentați pentru online. De aceea, combinația dintre PPC și optimizare SEO este combinația câștigătoare.  

Marele avantaj al publicității Pay-Per-Click este poziționarea înaltă în căutări indiferent de calitatea site-ului (totuși, dacă site-ul este mai slab, publicitatea va fi mult mai scumpă). Astfel, puteți ajunge la utilizatorii care, probabil, nu v-ar fi găsit în căutările obișnuite. Acest lucru este deosebit de important, dacă este vorba de un magazin online a cărui afacere depinde de numărul de articole vândute.  

Marketingul PPC este o soluție foarte bună și pentru promovarea brandului, deoarece anunțul vostru va fi văzut de toți cei care vor căuta anumiți termenii. Având în vedere că plata se face per clic, vă veți îmbunătăți recognoscibilitatea brandului (brand awareness) fără să vă coste nimic.  

Transparența rezultatelor campaniilor PPC vă va ajuta să știți cu exactitate de ce reclama a avut parte de (in)succes. De fapt, publicitatea digitală oferă un spectru larg de parametri care oferă rezultate clare. Astfel, veți conduce campaniile mai eficient și veți știi cât rentează banii investiți în reclamă.  

Dezavantajele anunțului PPC 

PPC nu este metoda perfectă de publicitate (puține sunt), așadar și aceasta are anumite dezavantaje. În primul rând, se referă la prețul de publicitate, care poate fi foarte mare. Simplu, dacă nu vă gândiți la o campanie care va justifica banii investiți, veți rămâne foarte repede fără buget pentru publicitate. 

Pentru majoritatea, factorul decisiv este și monitorizarea anunțurilor. Mulți, pur și simplu, nu au cunoștințe și nici timp să se ocupe cu asta. Acest lucru poate crește semnificativ prețul de publicitate, deoarece solicită angajarea experților PPC. 

În cele din urmă, chiar și un anunț excelent care aduce accesări pe site nu garantează că se va realiza conversia dorită. Cu alte cuvinte, campania poate avea succes pe hârtie, iar în realitate să nu aducă profitul dorit. În acest caz, este vorba de o conversie redusă, unde mulți vizitatori doar se uită și nu cumpără nimic.

Termeni PPC pe care trebuie să îi știți 

  • Ad Rank – valoarea pe baza căreia se stabilește unde și pe ce poziție se va afișa anunțul. 
  • Impression – arată de câte ori vede cineva anunțul. Acest număr este întotdeauna mai mare decât numărul celor care au dat clic pe el. Această informație este importantă pentru construirea unui brand în care nu primează ca cineva să dea clic, ci doar să-l vadă. 
  • CPC – prețul fiecărui clic pe reclamă. 
  • CPM (Cost-Per-Mile) – prețul pentru o mie de impresii, se folosește în principal pentru anunțurile video. 
  • Landing Page – pagina la care reclama duce utilizatorii după ce dau clic pe ea. 
  • Ad Extensions – extensii la reclama pe care se poate da clic. Acestea pot fi numărul de telefon, linkuri interne, adresa de e-mail etc. Google apreciază fiecare utilizare de calitate a extensiilor.
  • Conversion Rate – procentul persoanelor care au executat acțiunea dorită (Call to Action) după ce au accesat pagina dând clic pe anunț. 

Abilităţile de afaceri care vă garantează profituri mari

Am pregătit pentru dvs. un document cu sfaturi şi cu descrierea abilităţilor de afaceri care vă garantează profituri mari, indiferent de ocupaţia dvs. Pentru a prelua raportul, daţi clic aici.

Verificați dacă mai sunt locuri disponibile! Sesiunea de înscrieri 2024/25 este în curs.

Pentru a afla mai multe despre înscriere, daţi clic aici.

Înscrie-te