Pripremite se za novo poslovno doba. Prijavite se!

Conștientizarea proceselor de gândire

Deseori se întâmpla ca experiența proprie a stresului să vină din observarea situației. De multe ori această observație este adevărată, dar nu tot timpul. De exemplu, uneori suntem în mod nejustificat stricţi faţă de noi înșine sau ajungem la concluzii greşite în mod instinctiv în legătură cu motivele altora. Acest lucru ne poate duce într-un cerc vicios de nemulțumiri și gânduri negative și poate duce la a nu fi corecți față de ceilalți și la a fi agresivi.

Conștientizarea privind procesele de gândire, gândirea rațională și gândirea pozitivă reprezintă instrumente simple care vă vor ajută să gândiți pozitiv.

 

Introducere

Definiția, în general acceptată, a stresului este că are loc atunci când o persoană observă că „cererile depășesc resursele personale și sociale pe care un individ este capabil să le mobilizeze".

Atunci când ajung într-o stare de stres, oamenii trebuie să ia două decizii cheie: în primul rând, trebuie să simtă că situația îi amenință și în al doilea rând, trebuie să își dea seama dacă abilitățile și resursele lor sunt suficiente pentru acest lucru. Cât de stresat este cineva depinde de cât de multă pagubă poate provoca această situație și cât de mult sunt necesare resurselor lor în conformitate cu cerințele situației.

Percepția este un lucru cheie, deoarece (tehnic) situațiile propriu-zise nu sunt stresante. Mai degrabă, este vorba de interpretarea pe care o avem asupra unei situații care duce la un anumit nivel de stres.

Este evident că uneori avem dreptate cu privire la ceea ce credem. Unele situații sunt cu adevărat periculoase, ne pot pune în pericol fizic, social, sau pot pune în pericol cariera noastră. În aceste cazuri, stresul și emoțiile fac parte dintr-un sistem de alertă care ne avertizează asupra amenințărilor care apar.

Deseori, totuşi, se întâmplă să fim prea aspri și nedrepți față de noi înșine, într-un mod în care niciodată nu vom fi cu prietenii și colegii. Acest lucru, alături de gândirea negativă, poate provoca stres intens și nemulțumire și poate afecta serios încrederea în sine.

 

Utilizarea instrumentelor

Conștientizarea proceselor de gândire

Gândiți negativ atunci când vă este frică de viitor, vă limitaţi, vă criticaţi pentru greșeli, sunteţi sceptici față de propriile abilități sau vă aşteptaţi la eșec. Gândirea negativă afectează încrederea în sine, distruge realizările de afaceri și paralizează abilitățile mentale.

Marea problemă în acest sens este că gândurile negative tind să pătrundă în conștiința noastră, să provoace pagube, iar acest lucru abia se observă. Dacă nu le confruntăm, pot deveni complet greșite. Cu toate acestea, faptul că sunt greşite nu diminuează efectul dăunător.

conștientizarea proceselor de gândire

Conștiinţa privind procesele de gândire reprezintă procesul prin care observați gândurile și deveniți conștienți de ceea ce vă trece prin minte.

O abordare poate fi monitorizarea fluxului de gânduri în timp ce vă gândiți la o situație stresantă. Nu suprimaţi nimic: în schimb, lăsaţi gândurile să-şi urmeze cursul pe măsură ce le urmăriţi și luaţi notiţe pe hârtie când vă trec prin minte.

O altă abordare generală asupra conştiinţei privind procesele de gândire vine cu scrierea despre stres într-un jurnal special pentru acest lucru. Unul dintre beneficiile utilizării acestui jurnal, pentru o săptămână sau două, este să scrieţi toate lucrurile neplăcute din viața voastră care provoacă stres. Aceasta include gânduri și frica, dar poate include și amintiri și situații neplăcute pe care le considerați negative. Prin scrierea gândurilor negative pentru o anumită perioadă de timp, veți putea observa gândurile negative obişnuite și cele mai dăunătoare. Luptați cu ele.

Conștientizarea procesului de gândire este primul pas în procesul de gestionare a gândurilor negative, deoarece nu puteți gestiona gândurile de care nu sunteţi conştient.

 

Gândirea raţională

Următorul pas în lupta cu gândurile negative este de a provoca gândurile negative pe care le-ați recunoscut prin utilizarea acestei tehnici de conștientizare. Aruncați o privire la fiecare gând pe care l-ați notat și raționalizați-l. Întrebați-vă dacă gândirea este rezonabilă: Se poate controla?

De exemplu, analizând jurnalul de stres, puteți descoperi că ați avut adesea următoarele gânduri:

  • Sentiment de nepotrivire

  • Îngrijorarea că realizările dumneavoastră de afaceri nu vor fi suficient de bune

  • Frica că lucrurile necontrolate vor distruge eforturile dumneavoastră

  • Grija privind reacția altor persoane față de munca dumneavoastră

Dacă luăm în considerare aceste gânduri, le putem rezolva în următoarele moduri:

Sentimentul de nepotrivire: V-aţi pregătit cât se poate de mult pentru a vă face treaba? Aveți experiența și resursele necesare pentru a vă practica serviciul? Ați planificat, ați pregătit și ați exersat în mod adecvat totul? Dacă ați întreprins toate acestea, vă stabiliți standarde de neatins pentru a vă desfășura activitatea?

Îngrijorarea că realizările dumneavoastră de afaceri nu vor fi suficient de bune: Ați trecut printr-o instruire pe care o persoană rezonabilă o consideră suficientă pentru a practica un serviciu bun? Ați întreprins planuri adecvate? Dispuneţi de informațiile și resursele de care aveți nevoie? Aţi asigurat suficient timp și ați organizat echipa în mod corespunzător? V-aţi pregătit într-un mod adecvat? Dacă nu, atunci în scurt timp trebuie să întreprindeţi toate aceste lucruri. Dacă da, atunci aveți o poziție bună pentru a oferi cele mai bune rezultate.

Frica că lucrurile necontrolate vor distruge eforturile dumneavoastră: Ați făcut planuri de rezervă corespunzătoare? V-ați gândit la toate riscurile posibile și planuri de rezervă? Dacă da, veți fi pregătiţi să luptaţi cu potenţialele probleme.

Grija privind reacția altor persoane: Dacă ați trecut o pregătire bună și ați dat totul, aceasta este tot ce trebuie să știți. Dacă veţi lucra cel mai bine, atât cât este de posibil, atunci persoanele corecte vor avea o reacție bună. Dacă persoanele nu sunt corecte, acest lucru nu depinde de dumneavoastră.

Sfat: Nu faceți greșeala de a generaliza un eveniment neplăcut. Bine, aţi realizat o greșeală la serviciu, dar acest lucru nu înseamnă că nu sunteţi buni. De asemenea, priviţi evenimentele neplăcute care vă stresează. Doar pentru că noile obligații sau noul sistem este stresant, acest lucru nu înseamnă că așa va fi și în viitor.

conștientizarea

Sfat: Dacă este dificil să observaţi în mod obiectiv gândurile negative, imaginați-vă că sunteți cel mai bun prieten al dumneavoastră sau un mentor respectat. Uitați-vă la lista de gânduri negative și imaginați-vă că acestea au fost scrise de cineva căruia îi dați sfaturi obiective și gândiți-vă cum să luptaţi cu ele.

Când observaţi în mod rațional gândurile negative, trebuie să vedeți rapid dacă aceste gânduri sunt greșite sau dispun de o anumită esenţă. Dacă au esență, întreprindeţi ceva. În aceste cazuri, gândirea negativă este un sistem anterior de avertizare care indică locul spre care trebuie să vă concentrați atenția.

 

Gândirea pozitivă şi solicitarea oportunităţilor

În cazul în care ați utilizat o opinie rațională pentru a identifica o gândire negativă incorectă, vă poate fi util să vă pregătiți gândurile și afirmațiile raționale pozitive pentru a vă confrunta cu acea gândire negativă. De asemenea, poate fi util să examinați situația și să vedeți dacă există oportunități utile care vi se oferă.

Afirmațiile ajută la construirea încrederii în sine. Bazați-vă propriile afirmații pe evaluări clare și raționale ale faptelor pe care le-aţi creat, utilizând gândirea rațională și utilizați-le pentru a corecta pagubele pe care gândirea negativă le-ar fi putut provoca asupra încrederii dumneavoastră.

Sfat: Afirmațiile dumneavoastră vor fi cele mai puternice dacă sunt determinate, exprimate în prezent și dispun de un conținut emoțional puternic. Urmând exemplele de mai sus, afirmațiile pozitive pot fi:

Sentiment de nepotrivire: „Sunt bine instruit pentru acest lucru. Am experiență, instrumentele și resursele de care am nevoie. M-am gândit la toate problemele posibile și m-am pregătit pentru ele. Pot face o treabă fantastică”.

Îngrijorări în legătură cu realizările de muncă: „Am investigat și am făcut planuri bune pentru acest lucru, și am înțeles problema temeinic. Am timp, resurse și ajutorul necesare. Sunt bine pregătit să fac un lucru bun. "

Întrebarea privind problemele care nu sunt în controlul dumneavoastră: „Ne-am gândit la tot ce s-ar putea întâmpla și ne-am planificat cum am putea rezolva toate situaţiile excepţionale. Cu toţii sunt pregătiţi să ajute acolo unde trebuie. Suntem bine pregătiți să reacționăm în mod flexibil și eficient în situații de urgență. "

Grija privind reacţiile altor persoane: „Sunt bine pregătit și dau totul. Persoanele corecte vor respecta acest lucru. Mă voi ridica deasupra oricărei critici incorecte într-un mod matur și profesional ".

Dacă puteți, notaţi aceste afirmații pe hârtie pentru a le putea utiliza atunci când aveți nevoie de ele.

Pe lângă faptul că vă ajută să creați afirmații utile, o parte din gândirea pozitivă este să căutați oportunități pe care situația le poate oferi. În exemplele de mai sus, gestionarea cu succes a unei situații care determină o opinie negativă inițială vă va deschide oportunități. Veți dobândi abilități noi, veți fi privit ca cineva care poate face față provocărilor exigente și pot apărea noi oportunități pentru avansarea în carieră. Recunoașterea acestor oportunități și concentrarea asupra lor poate fi o parte din gândirea pozitivă.

Sfat: În trecut, oamenii au susținut opinia pozitivă prea mult, precum o soluție pentru tot. Gândirea pozitivă trebuie utilizată în mod rezonabil. În primul rând, gândiți-vă în mod real asupra obiectivelor pe care le puteți atinge în realitate și apoi utilizați gândirea pozitivă pentru a le atinge.

Vezi toate textele din Baza de cunoştinţe » Vezi textele în această categorie »
Poate v-ar interesa aceste articole
23 de sfaturi pentru atragerea mai multor clienţi prin mica publicitate Placing an Order
Cum să sistematizaţi procesul de afaceri? Sales Letter to Client

Verificați dacă mai sunt locuri disponibile! Sesiunea de înscrieri 2024/25 este deschisă.

Pentru a afla mai multe despre înscriere, daţi clic aici.

Înscrie-te