Financial Management – Învață să administrezi costurile și investițiile unei companii. Finanțe corporatiste.

FINANCIAL Management

Cursuri
online
Durată
9 luni
Numărul de ore
593
Diplome şi certificări
ICM Diploma (single subject) in Financial Management
ICM Diploma (single subject) in Accounting
Cambridge International A&AS level Economics
Cambridge International A&AS level Accounting
BusinessAcademy Certified Financial Manager
Microsoft Office Specialist
LINK English
LINK German
ÎNSCRIEŢI-VĂ

Parcurgând departamentul Financial Management, veţi învăţa să folosiţi instrumente pentru gestionarea fluxurilor de numerar în cadrul companiei. Veţi afla cum puteţi influenţa în mod direct profitabilitatea afacerilor, folosind un control adecvat al finanţelor.

Cu alte cuvinte, veţi deveni persoana de care depinde creşterea profitului companiei. Acesta va fi întotdeauna cel mai sigur mod de a vă asigura un salariu ridicat şi condiţii de muncă favorabile.

Finanţele implică, în primul rând, competenţe tehnice, precum: crearea strategiei pentru investiţia în dezvoltare, determinarea volumului şi a modului de investire, crearea şi conducerea fondurilor de investiţii sau controlul costurilor, având drept scop final obţinerea unui profit mai mare.

Numere, calcule, statistici, analize. Contabilitate. Metode financiare cantitative. Dacă sunteţi o persoană analitică, acest departament este ideal pentru dumneavoastră.

  

 

Verificaţi dacă mai sunt locuri disponibile şi înscrieţi-vă la departamentul Financial Management.

 

Care sunt competenţele şi cunoştinţele pe care le veţi dobândi în cadrul departamentului Financial Management?

Şcolarizarea în cadrul departamentului Financial Management se desfăşoară în două cicluri.

În prima fază veţi învăţa metodele de finanţare a diverselor tipuri de resurse din cadrul companiei. Veţi afla pentru ce trebuie cheltuiţi banii, veţi şti să controlaţi finanţele, procesul şi fluxul acestora.

În a doua fază veţi dobândi instrumentele necesare pentru luarea deciziilor financiare. Veţi învăţa cum să aduceţi valoare companiei, luând decizii financiare corecte. În acelaşi timp, veţi acumula cunoştinţele necesare pentru a putea reacţiona corespunzător la riscuri, ceea ce astăzi reprezintă o competenţă pe care trebuie să o posede orice expert financiar.

Drept rezultat, veţi şti să gestionaţi finanţele unei afaceri în diferite medii, fie că vorbim de companii mici şi ambiţioase, companii cu o creştere dinamică, companii high-tech, companii mature sau companii aflate în pragul falimentului şi care au nevoie de finanţe pentru reorganizarea şi repornirea activităţii.

Grupele de competenţe şi cunoştinţe pe care le veţi dobândi în urma şcolarizării în cadrul acestui departament sunt:

  • Cercetarea economiei şi a macroeconomiei 
  • Managementul tuturor finanţelor din cadrul unei companii
  • Metode financiare cantitative avansate 
  • Contabilitate 
  • Managementul crizelor şi managementul riscului
  • Gestionarea şi planificarea finanţelor
  • Cercetarea pieţei de capital şi a instituţiilor financiare
  • Managementul proiectelor
  • Managementul şi organizarea echipelor
  • Competenţe de leadership
  • Competenţe manageriale

Financial and Investment Management: Planul şi programa

Business
Numele cursuluiNumărul de ore
1.Entrepreneurship and Start Up 12
  • Entrepreneurship
  • Business Start-up
2.Business Plan Development 6
3.Business administration and documentation3
  • Administrative and office management
  • Business Documentation
4.Business law and ethics 3
  • Business law
  • International Business Law
  • Business Ethics of Individuals and Organization
Marketing
Numele cursuluiNumărul de ore
5.Market analysis and consumer behavior9
  • Market Planning and Segmentation
  • Consumers Behaviour
Sales
Numele cursuluiNumărul de ore
6.Strategic Sales Management and Improvement 6
  • Sales Management
  • Sales Improvement Marketing Techniques
Finance and Accounting
Numele cursuluiNumărul de ore
7.Basics of Economics12
  • Basics of Economics
  • Macroeconomics
  • Microeconomics
8.International Economics and Finance6
  • International economics
  • International Finance
  • Foreign Trade
  • The economy of the EU
9.Financial Management and Analysis24
  • Finance Management
  • Finance and Investment analysis
  • Racio Numbers
10.Accounting 12
  • Accounting
  • Cost Accounting
11.Financial Risk and Portfolio ManagementOnline*
  • Financial Risk Management
  • Portfolio Management
12.Trading on Financial Markets6
  • Securities
  • Stock Market
  • Forex – trading on the foreign exchange markets
13.Mindset and Trends in InvestingOnline*
  • Investor Psychology
  • Analysis of financial market trends
14.Investment Banking and M&AOnline*
  • Investment Banking
  • Mergers and Acquisitions
15.Financial Systems Online*
  • Financial Institutions
  • E-banking
  • Payment transactions
16.Financial Mathematics12
Management and Business Organization
Numele cursuluiNumărul de ore
17.Basics of Management9
  • Management Fundamentals
  • Management Functions
18.Organizational Behavior and Leadership6
  • Organizational Behavior
  • Leadership
  • Power and Authority
19.Change and Risk Management6
  • Change Management
  • Crisis Management
  • Risk Management
20.Strategic Management6
  • Strategic Management
  • Managing stakeholder expectations and needs
21.International Management and Multinational CompaniesOnline*
  • International Management
  • Multinational Companies
22.Quantitative Methods for Business  6
Project Management
Numele cursuluiNumărul de ore
23.Strategic and Financial Project Management21
  • Project Management System
  • Investment Management
  • Project Management in Various Industries
  • Project Financing
IT in Business
Numele cursuluiNumărul de ore
24.IT in Business6
  • IT in Business
  • E-business
Effectiveness and efficiency
Numele cursuluiNumărul de ore
25.Time Management3
26.Information ManagementOnline*
27.Effective Business Communication 12
  • Effective Business Communication
  • Effective Writing Techniques
28.Presentation skills and successful meeting management3
  • Skills of Clear and Convincing Presentation
  • Effective Meeting Management
29.Effective negotiation and decision-making6
  • Effective negotiation
  • Effective decision-making
Foreign languages
Numele cursuluiNumărul de ore
1.Business English languageBonus
2.English languageBonus
  • English language 1
  • English language 2
3. German languageBonus
  • German language 1
  • German language 2
Final ProjectOnline*

*Cursuri cu materiale și exerciții complete, pe care cursanții le stăpânesc independent și în ritmul propriu, fără prelegeri organizate.

Cursuri online bonus pentru dezvoltarea abilităților IT și personale

Pe lângă cunoștințele profesionale pe care le obțineți din acest program, aveți și oportunitatea de a avansa și de a dezvolta în continuare abilități IT și personale cheie, cu ajutorul cursurilor online bonus care vă vor face mai competenți și mai pregătiți pentru mediul de afaceri modern.

  • Introducere în instrumentele AI (ChatGPT & MidJourney)
  • Cursuri IT ICDL: Word, Presentation, Web & Image Editing
  • Planificarea carierei și marketing personal
  • Eticheta în afaceri și gestionarea stresului
  • Dezvoltare personală și profesională

Cum puteţi crea profit prin managementul finanţelor?

Obiectivul managementului finanţelor dintr-o companie este acela de a lua decizii financiare care să genereze profit în mod direct.

De aceea, veţi învăţa cum să gestionaţi rapoartele financiare şi analizele financiare. Veţi fi pregătiţi să creaţi, să analizaţi şi să folosiţi documente financiare la nivel de director. Veţi şti ce decizii trebuie luate pe baza situaţiei anterioare, pentru ca compania să realizeze profit şi încasări mult mai mari.

Veţi învăţa să aplicaţi abordarea în patru paşi a rapoartelor financiare: 1) analiza strategiei de afaceri pe baza finanţelor; 2) analiza contabilităţii; 3) analiza bilanţului şi 4) prognozarea. Aceasta este cea mai fiabilă metodă pe care o folosesc experţii financiari.

Pentru managementul rapoartelor financiare la nivel profesional, aveţi nevoie de cunoştinţe tehnice. De aceea, în cadrul BusinessAcademy se studiază 11 domenii financiare cheie, precum:

  • Finanţele corporative: pentru a înţelege finanţele unei companii şi modul în care acestea se pot controla;
  • Macroeconomia: pentru a “citi” zilnic modul în care piaţa influenţează profitabilitatea afacerilor companiei dumneavoastră şi pentru a şti ce să faceţi în legătură cu aceasta;
  • Microeconomia: pentru a gestiona finanţele companiei în aşa fel încât să menţineţi cel mai mic nivel de costuri;
  • Economia companiei: pentru a gestiona finanţele companiei în aşa fel încât să asiguraţi cel mai mare profit;
  • Indicatorii financiari: pentru a “citi” rezultatele financiare şi cele de afaceri şi pentru a şti care este pasul următor;
  • Managementul riscurilor financiare: pentru a reacţiona la fiecare schimbare ce apare pe piaţă în aşa fel încât compania să nu piardă bani din cauza unor investiţii greşite;
  • Contabilitate: pentru a şti cum şi pentru ce se cheltuie banii;
  • Contabilitatea costurilor: pentru a lua decizii profitabile cu privire la investiţii;
  • Operaţiunile de pe piaţa de capital şi managementul portofoliului: pentru a şti cum să folosiţi avantajele pieţei de capital în folosul companiei dumneavoastră;
  • E-banking: pentru a pune la punct o colaborare rapidă şi practică cu băncile;
  • Instituţiile financiare: pentru a şti cum să folosiţi instituţiile financiare în beneficiul companiei.

Toate aceste cunoştinţe le veţi dobândi într-un ritm alert. În cadrul cursurilor vom analiza exemple reale din mediul de afaceri pentru a învăţa cum se aplică concret cele mai reuşite metode financiare.

Profesorii cu care veţi lucra sunt specialişti în audit, analiză sau contabilitate.

 

Cum folosesc experţii financiari calculatorul?

Vă vom învăţa să aplicaţi cunoştinţele dobândite într-un mod eficient. Astăzi, calculatorul este instrumentul de bază pe care îl foloseşte un expert financiar.

Cu ajutorul calculatorului veţi putea să folosiţi cunoştinţele şi competenţele dumneavoastră într-un mod rapid şi productiv.

De aceea, veţi învăţa să folosiţi programul Excel, veţi învăţa cum să manipulaţi programe de contabilitate, cum să realizaţi calcule tabelare avansate şi cum să întocmiţi rapoarte.

 

Unde veţi avea posibilitatea să lucraţi?

Specializarea dobândită după finalizarea cursurilor o veţi putea aplica într-un spectru larg de industrii şi situaţii de afaceri.

Finanţele sunt o disciplină care vă permite aplicarea profitabilă a cunoştinţelor dumneavoastră atât în companii mici cu doar 10 angajaţi, care realizează un profit de 500.000 euro anual, fie în companii cu mai multe mii de angajaţi şi cu un profit de zeci de milioane de euro anual sau mai mult.

Când deveniţi expert în finanţe, alegerea este doar a dumneavoastră.

 

Ce urmează? 

Abilităţile de afaceri care vă garantează profituri mari

Am pregătit pentru dvs. un document cu sfaturi şi cu descrierea abilităţilor de afaceri care vă garantează profituri mari, indiferent de ocupaţia dvs. Pentru a prelua raportul, daţi clic aici.

Verificați dacă mai sunt locuri disponibile! Sesiunea de înscrieri 2025/26 este deschisă.

Pentru a afla mai multe despre înscriere, daţi clic aici.

Înscrie-te